Comentariu în margineapovestirii-capitol
Moştenirea psalmistului
Nu ne vom hazarda a spune cuvinte mari precum capodopera, dar nu ne putem împiedica să susţinem faptul că ne aflăm în faţa unui text covârşitor prin valenţele mitico-esoterice şi postmodern intertextuale, care aspiră desigur la raftul unde se afla marile scrieri iniţiatice româneşti de la Istoria ieroglifică, Cezara şi Sărmanul Dionis sau Creanga de aur la Craii de Curtea Veche şi Noaptea de Sânziene. Şi asta ca să nu spunem mai mult.
Oare de la care din nivelurile exegetice ale palimpsestului fremătând de semnificaţii s-ar cuveni sa începem modestul comentariu? Cel picaresc, cel mitic, cel livresc, cel filosofic sau cel filosofal? Eroul povestirilor, un Ulise al zilelor noastre pornind spre a cuceri nu Femeia din Cetate pe calea războiului (Marte), ci râvnind la aflarea Sinelui (Jung) pentru a recupera acest Sine şi a îl integra purificat, are de înfruntat vrăjitoare, ciclopi şi sirene travestite mundan. Semne camuflate în profan, în derizoriu sunt la tot pasul în proza de care ne ocupăm. Salvat de la a fi transformat în porc de Circe - Lili, Cristian se va metamorfoza nu în insectă, precum personajul kafkian, ci în femeie (Triada feminina subînţeleasă: Elena pentru care a început războiul şi Maria pentru care donează sângele, Penelopa întruchipând Sophia îl va fi aşteptând acasă, într-unul din episoadele foiletonului epopeico-mitico-spagyric).
Cavaler al Tristei Figuri îmbătat de lecturi mistice, gnostice sau alchimice, Ghilgameş pornit în căutarea nemuririi şi Ucenic Vrăjitor în proximitatea dezlănţuirii forţelor subtile, toate aceste prototipuri sunt întruchipate de contemporanul nostru: ştudintele la filosofie, Cristian Ruja cel cu telefon mobil şi aparat foto în traistă. Ca un Zahir borgesian, simbolul pelicanului îl urmăreşte pretutindeni. Să nu uităm că drumul sau labirintic are două momente cu valoare de Semn Major. Dionis al timpurilor moderne aspirând la atemporalitate, el cutreieră Bucureştii în căutarea unei cărţi şi ajunge la ciudatul anticariat cu trimiteri eminesciene. Un alt parcurs este acela al preluării Cheii. Simbol prea evident ca să mai stăruim asupra decriptării sale.
Să precizăm doar că doamna care l-a trimis pentru a îi fi înmânată Cheia, gazda lui (agent al provocării miraculosului) poartă un nume revelator de premonitoriu (sau premonitoriu de revelator daca vreţi) pentru tainele lui Polichinelle legate de masonerie ce ne vor fi dezvăluite de abatele Bellarmino. Aşadar numele celei care îl găzduieşte pe erou este Zidaru - absolut grăitor. Traseul în plan spiritual pe care îl are de parcurs acest Heinrich von Ofterdingen bucureştean, include (inevitabil) şi trecerea pe la Făurarul de Chei. Şi totul se lămureşte cât vom zice: Forgerons et Alchymistes.
Desigur cheile vegheate de ochiul încadrat în triunghi vor fi două, din metale diferite, referinţa la transmutarea alchimică (şi care în adevărata tradiţie presupune o metamorfozare spirituala) nu ne poate scăpa. Nimic nu rămâne neprelucrat în cuptorul sau daca vreţi atanorul livresc al acestui text: biblioteca şi călugărul din Numele Trandafirului, Ruben din Sărmanul Dionis, dezvăluirile despre reţeaua subterana masonica (Pendulul lui Foucault), Zahirul (pelicanul recurent) lui Borges. O sinteza uluitoare, orbitoare ca să folosim un termen cărtărescian: Faust, Goethe, Lojele, Gnoza, arborele mai mult sau mai puţin sefirotic, Reforma, comorile Vaticanului, tablouri simbolice ale Renaşterii, Hiram şi catedralele, uşi secrete, Cabala, texte latineşti etc.
Extrem de interesant şi visul kafkian din final. Din perspectiva jungiană a psihologiei transferului, transformarea în femeie deschide un excepţional orizont de interpretare, e vorba de acea Soror mystica, de axioma Mariei, de Animus şi Anima, dat fiind ca în Opus Magnum spiritul este de natură androgină. Ne vom opri aici, desigur fără să fi epuizat aglomerarea vertiginoasă de simboluri care prin densitatea lor pe centimetru pătrat ne-au realmente covârşit.
Oare ce îl aşteaptă pe eroul picaresco-iluminat? Ce ar mai putea urma? Gnomi, salamandre, golemi, lumi subacvatice, piramide? Lâna de Aur, Meduza, Viţa de vie, şamani, sufiţi? Bineînţeles, nu putem anticipa. Cristian poate sa dea nas în nas oricând cu stafia lui Guenon precum fantoma bătrânului Hamlet perindându-se pe marginea ştrandului cu ape sulfuroase de la Călimăneşti închipuind Fântâna Mercurială de unde vor ţâşni noi şi vechi şi iarăşi noi (căci “toate-s vechi şi nouă toate”) polisemii şi polifemii (vezi ochiul de deasupra şorţului).
Cavaler al Tristei Figuri îmbătat de lecturi mistice, gnostice sau alchimice, Ghilgameş pornit în căutarea nemuririi şi Ucenic Vrăjitor în proximitatea dezlănţuirii forţelor subtile, toate aceste prototipuri sunt întruchipate de contemporanul nostru: ştudintele la filosofie, Cristian Ruja cel cu telefon mobil şi aparat foto în traistă. Ca un Zahir borgesian, simbolul pelicanului îl urmăreşte pretutindeni. Să nu uităm că drumul sau labirintic are două momente cu valoare de Semn Major. Dionis al timpurilor moderne aspirând la atemporalitate, el cutreieră Bucureştii în căutarea unei cărţi şi ajunge la ciudatul anticariat cu trimiteri eminesciene. Un alt parcurs este acela al preluării Cheii. Simbol prea evident ca să mai stăruim asupra decriptării sale.
Să precizăm doar că doamna care l-a trimis pentru a îi fi înmânată Cheia, gazda lui (agent al provocării miraculosului) poartă un nume revelator de premonitoriu (sau premonitoriu de revelator daca vreţi) pentru tainele lui Polichinelle legate de masonerie ce ne vor fi dezvăluite de abatele Bellarmino. Aşadar numele celei care îl găzduieşte pe erou este Zidaru - absolut grăitor. Traseul în plan spiritual pe care îl are de parcurs acest Heinrich von Ofterdingen bucureştean, include (inevitabil) şi trecerea pe la Făurarul de Chei. Şi totul se lămureşte cât vom zice: Forgerons et Alchymistes.
Desigur cheile vegheate de ochiul încadrat în triunghi vor fi două, din metale diferite, referinţa la transmutarea alchimică (şi care în adevărata tradiţie presupune o metamorfozare spirituala) nu ne poate scăpa. Nimic nu rămâne neprelucrat în cuptorul sau daca vreţi atanorul livresc al acestui text: biblioteca şi călugărul din Numele Trandafirului, Ruben din Sărmanul Dionis, dezvăluirile despre reţeaua subterana masonica (Pendulul lui Foucault), Zahirul (pelicanul recurent) lui Borges. O sinteza uluitoare, orbitoare ca să folosim un termen cărtărescian: Faust, Goethe, Lojele, Gnoza, arborele mai mult sau mai puţin sefirotic, Reforma, comorile Vaticanului, tablouri simbolice ale Renaşterii, Hiram şi catedralele, uşi secrete, Cabala, texte latineşti etc.
Extrem de interesant şi visul kafkian din final. Din perspectiva jungiană a psihologiei transferului, transformarea în femeie deschide un excepţional orizont de interpretare, e vorba de acea Soror mystica, de axioma Mariei, de Animus şi Anima, dat fiind ca în Opus Magnum spiritul este de natură androgină. Ne vom opri aici, desigur fără să fi epuizat aglomerarea vertiginoasă de simboluri care prin densitatea lor pe centimetru pătrat ne-au realmente covârşit.
Oare ce îl aşteaptă pe eroul picaresco-iluminat? Ce ar mai putea urma? Gnomi, salamandre, golemi, lumi subacvatice, piramide? Lâna de Aur, Meduza, Viţa de vie, şamani, sufiţi? Bineînţeles, nu putem anticipa. Cristian poate sa dea nas în nas oricând cu stafia lui Guenon precum fantoma bătrânului Hamlet perindându-se pe marginea ştrandului cu ape sulfuroase de la Călimăneşti închipuind Fântâna Mercurială de unde vor ţâşni noi şi vechi şi iarăşi noi (căci “toate-s vechi şi nouă toate”) polisemii şi polifemii (vezi ochiul de deasupra şorţului).
